Yali Capkini – Pescarusul episodul 101 tradus în română – Serialul este inspirat de o poveste reală, iar scenariul este făcut după însemnările psihologului la care au ajuns, pe rând, seyran, Ferit, Suna și toți ceilalți. deși nu a fost respectată în întregime povestea inițială, o mare parte din serial se bazează pe întâmplări adevărate.
Ferit Korhan, fiul cel mic al unei familii bogate din Istanbul, este obligat de bunicul său să se însoare cu o fată din Gaziantep. dar, ajunși acolo, Ferit se întâlnește din întâmplare cu sora mai mică a fetei așa că seara, când ajung să-i ceară mâna fetei pentru care veniseră, Ferit îi spune mamei sale că o vrea pe sora ei mai mică. Dar căsătoria pare a fi doar pe hârtie pentru Ferit, el prezentându-și iubita noii sale soții chiar în noaptea nunții. de aici încep tot felul de certuri între ei doi, culminând cu plecarea din conac a lui Seyran – fata cu care s-a însurat Ferit.
Deși divorțează, cei doi își dau seama că sunt îndrăgostiți unul de celălalt, așa că Ferit își convinge familia să meargă s-o mai ceară odată pe seyran de la Kazim, tatăl ei abuziv, care i-a distrus copilăria cu violența lui fizică și psihologică. După ce se căsătoresc a doua oară apar alte probleme, sunt din nou la un pas de divorț, dar, de această dată, Ferit nu mai renunță așa ușor.
Pe lângă această poveste de iubire există multe alte povești secundare, ale celorlalți membri ai celor două familii, fiecare cu defectele și calitățile lui. În rolurile principale Afra și Mert au făcut adevărate furori în lumea cinematografiei, fiind recompensați cu nenumărate premii.
Intrați pe grupul nostru de FB pentru a afla când sunt publicate ultimele episoade traduse de Terasa cu cărți. https://www.facebook.com/groups/terasacucartiprivat sau pe grupul de telegram https://t.me/+OO6fdasVF5o5MTA0
Terasa cu cărți vă invită să vizionați serialele preferate gratuit , online, la calitate HD.
Aici găsiți lista completă cu Seriale Turcesti.
Aici găsiți lista completă cu Seriale Turcesti Finalizate
Aici găsiți lista completă cu Filme si seriale romantice americane
Ne puteti sustine printr-un subscribe pe canalul nostru de Youtube
Pentru a viziona episodul, dați click pe chestia aia unde scrie APASA…. Folosiți google chrome și apăsați până când vă apare filmul
Sursa 1
Sursa 2
Sursa 3
-
Yali Capkini: Pescarusul episodul 1 serial online
-
Yali Capkini: Pescarusul episodul 2 drama turcească 2022 subtitrată în românește
-
Yali Capkini: Pescarusul episodul 3 seriale filme turcesti 2022
-
Yali Capkini: Pescarusul episodul 4 online serial turcesc subtitrat
-
Yali Capkini: Pescarusul episodul 5 online subtitrat românește
-
Yali Capkini: Pescarusul episodul 6 online subtitrat românește
-
Yali Capkini: Pescarusul episodul 7 online subtitrat românește
-
Yali Capkini: Pescarusul episodul 8 subtitrat în română
-
Yali Capkini: Pescarusul episodul 9 subtitrat în română
-
Yali Capkini: Pescarusul episodul 10 subtitrat în română
-
Yali Capkini – Pescarusul episodul 11 subtitrat în română
-
Yali Capkini – Pescarusul episodul 12 subtitrat în română
-
Yali Capkini – Pescarusul episodul 13 subtitrat în română
-
Yali Capkini – Pescarusul episodul 14 subtitrat în română
-
Yali Capkini – Pescarusul episodul 15 subtitrat în română
-
Yali Capkini – Pescarusul episodul 16 subtitrat în română
-
Yali Capkini – Pescarusul episodul 17 subtitrat în română
-
Yali Capkini – Pescarusul episodul 18 subtitrat în română
-
Yali Capkini – Pescarusul episodul 19 subtitrat în română
-
Yali Capkini – Pescarusul episodul 20 subtitrat în română